ALIMENTE YIN SI ALIMENTE YANG

    Având în vedere că într-o anumită măsură „suntem ceea ce mâncăm”, alimentaţia este o importantă cale prin care ne putem rearmoniza într-un mod profund atât structura fizică cât şi stările psihice. În zilele noastre, hrana noastră este preponderent YIN, din cauza numeroşilor conservanţi şi aditivi extrem de toxici puşi în alimentele pe care le găsim pe piaţa de consum, dar si datorita rafinarii alimentelor, folosirii medicamentelor, a alcoolul, poluarii chimice si electromagnetice, etc. Aceasta este cauza majoritatii bolilor cu care ne confruntam. Hrănirea cu produse naturale preponderent YANG si consumarea cu moderatie a alimentelor yin, ne poate ajuta foarte mult să reechilibrăm balanţa YIN-YANG în universul nostru lăuntric, creând astfel premisele pentru o viaţă mai activă, mai pură, mai sănătoasă.

    Principiile intercomplementare ale lui yin si yang sunt concepte cheie in filozofia orientala si sunt folosite pentru a descrie natura dinamica a universului. Conform tradiţiei Taoismului, întreaga Creaţie ia în permanenţă naştere din interacţiunea a două aspecte polar opuse: YIN sau forţa feminină şi YANG, sau forţa masculină. Acestea, desi sunt opozite, nu pot exista unul fara altul, iar daca ne luam dupa gandirea invataturilor chinezesti, chiar si personalitatea poate fi privita in functie de elementele yin si yang.

    În cazul fiinţelor umane, predominanţa YIN-ului sau a YANG-ului determină structura fizică, psihică, mentală şi spirituală. Astfel, o persoană îşi poate amplifica anumite calităţi de tip Yin sau Yang consumând alimente care au preponderenţa corespunzătoare. Însă, în general, modul de alimentaţie actual duce la o amplificare excesivă a energiilor Yin, având ca urmare creşterea incidenţei unor boli de natură Yin, cum sunt tumorile, diabetul, reumatismul.

    Atributele yang sunt contracte, compacte, fierbinti, dense, grele, plate si aproape de pamant. Personalitatea yang este puternica, cu vointa, extrovertita, impamantata, concentrata, concreta, activa si predispusa spre a se enerva. O personalitate yang neechilibrata, poate fi agresiva, tensionata, furioasa si iritanta. Consumul excesiv de alimente yang, poate intesifica si amplifica aceste caracteristici mentale. De exemplu, desi in India antica nu se numeau yin si yang, se obisnuia sa se hraneasca luptatorii, soldatii cu alimente yang pentru a le intesifica caracteristicile necesare razboiului. Dizarmonia de tip YANG duce în general la stări de orgoliu exacerbat, aroganţă, neiertare, abuzuri, uscăciune, nervozitate, duritate, încrâncenare, rigiditate în exces, severitate, despotism, dogmatism.

    Atributele yin sunt expansive, receptive, dilatate, usoare, racoritoare, verticale si subtiri. Personalitatea yin este una introspectiva, reflectiva, sensibila si are o minte orientata catre spiritualitate. O personalitate yin neechilibrata tinde a fi timida, visatoare, neimpamantata, fara vointa si pasiva. O dieta exagerata de alimente yin, fara echilibrarea de alimente yang, poate duce la dezechilibre atat in minte dar si corp. Dizarmonia de tip YIN face să apară, în general, stări de oboseală, apatie, tristeţe, convenţionalism, disimulare, viclenie, impuritate, confuzie, limitare, complacere, receptivitate necontrolată, haos.

În general, femeile tind să manifeste preponderent aspectul YIN, iar bărbaţii pe cel YANG.

Lista polarităţii unor alimente uzuale


Yin (-)
Yang (+)
Cereale
Moderat yin: porumb
Extrem de yin: cereale încolţite, pâine albă, produse de patiserie din făină albă
Moderat yang: grâu, orez, orz, ovăz, secară
Accentuat yang: hrişcă, mei
Extrem de yang: germeni de cereale, orez sălbatic
Legume
Moderat yin: salată verde, ardei kapia, ardei gras, păstârnac, frunze de ţelină, untişor, linte, bob, mazăre verde
Accentuat yin: fasole, ciuperci, sfeclă roşie, gogoşar, usturoi
Extrem de yin: roşii, vinete, cartofi, castraveţi, bame
Moderat yang: varză albă, ceapă, ridichi, dovlecei, fasole verde, frunze şi rădăcini de păpădie, napi, gulii, rădăcină de ţelină, spanac, anghinare, varză de Bruxelles
Accentuat yang: andive, conopidă, broccoli, dovleac, soia, năut, creson, alge marine, ceapă roşie, rădăcină de pătrunjel, morcovi, praz, urzici, varză creaţă
Extrem de yang: varză roşie
Fructe
Moderat yin: căpşune, caise, cătină albă, roşcove, dude, coarne, struguri, măsline verzi
Accentuat yin: cireşe, grepfrut, lămâi, pepene galben, prune, vişine, curmale, smochine, miez de nucă de cocos
Extrem yin: ananas, papaya, mango, portocale, mandarine, pere, piersici, pepene verde, arahide
Moderat yang: stafide, fragi, mure, gutui, coacăze negre, rodii, măsline negre, castane
Accentuat yang: mere, afine, zmeură, merişor, coacăze roşii, fructe de dracilă, nuci, alune
Extrem yang: mere pădureţe, migdale, fistic
Lactate
Moderat yin: lapte dulce, lapte bătut, sana, zer, iaurt, chefir, caşcaval Camembert
Accentuat yin: brânză de vaci, lapte de bivoliţă, caş dulce, urdă dulce, caşcaval tare
Extrem yin: smântână, unt, brânză topită, caşcaval moale
Moderat yang: lapte de capră, brânză de Olanda, Roquefort, şvaiţer Gruyere
Accentuat yang: brânză de capră, unt clarificat (ghee)
Carne, peşte
Moderat yin:
Accentuat yin:
Extrem yin:
Moderat yang: creveţi, heringi, somon, sardine
Accentuat yang: icre, caviar
Extrem yang: fazan
Condimente
Moderat yin: fenicul, măghiran
Accentuat yin: oţet din lemn, roiniţă, vanilie
Extrem yin: seminţe de mac
Moderat yang: nucşoară, mărar, anason, cimbrişor, ceapă, arpagic, tarhon, mentă, frunze de pătrunjel, muştar alb, leuştean, leurdă
Accentuat yang: ardei iute, busuioc, cimbru, chimen, coriandru, cicoare, şofran, salvie, dafin, hrean, muştar negru, piper, usturoi, scorţişoară, cardamom, schinduf
Extrem yang: rozmarin, cuişoare, sovârf, ghimbir, ghinţură, sare marină nerafinată
Băuturi
Moderat yin: apă, sifon, ceai de măceşe, ceai de cătină
Accentuat yin:
Extrem yin:
cafea, ciocolată, coca-cola, sucuri de fructe yin, sucuri cu zahăr, alcool
Moderat yang: cafea de năut, cafea de cicoare, ceai japonez (Bancha), ceai de muşeţel, pelin, cimbru, cimbrişor, rozmarin
Accentuat yang: ceai de busuioc, suc de mere
Extrem yang: ginseng
Alte produse
Moderat yin: drojdie, miere
Accentuat yin: zahăr brun, oţet de mere, borş, ulei de nucă de cocos
Extrem yin: ciocolată, cacao, zahăr, frişcă, jeleuri, murături, îngheţată, sirop, pastă de tomate, marmeladă, bomboane, unt de arahide
Moderat yang: halva de susan, halva de floarea-soarelui, ulei de măsline, ulei de porumb, ulei de migdale
Accentuat yang: ouă fecundate, ulei de rapiţă, ulei de muştar, ulei de ricin, ulei de soia presat la rece, pastă de susan (tahini), seminţe de dovleac, seminţe de floarea-soarelui
Extrem yang: polen apicol, seminţe de susan, ulei de susan, ulei de floarea-soarelui presat la rece

Observaţie: Lista de mai sus corespunde datelor din alimentaţia macrobiotică, regim conceput de japonezul George Ohsawa.

Alimentatia pentru barbati
    Dieta macrobiotica cuprinde toate trasaturile naturii masculine, polaritatea Yang (masculina, solara, emitiva, +). Desi ideal este ca natura masculina sa fie echilibrata din punct de vedere al polaritatii Yin-Yang, barbatul trebuie sa incerce, intr-o prima etapa, sa fie suficient de Yang, ceea ce ii confera forta, rezistenta fizica si psihica si un foarte bun autocontrol.

Alimentatia pentru femei
    Dieta macrobiotica cuprinde caracteristicile specifice naturii feminine, polaritate Yin (feminina, lunara, receptiva, -). Starea de sanatate si echilibru ideal se obtine in momentul in care se creeaza un echilibru intre energiile de polaritate Yin si Yang. In momentul in care una din cele doua polaritati (yin sau yang) se afla in exces, va genera pertubari si afectiuni. In cazul celor mai multe femei se recomanda o alimentatie in care alimentele Yang sa ocupe un loc de frunte, iar alimente Yin sunt indicate numai in cantitati mici si numai cele naturale.


Niciun comentariu :

Impresii, Intrebari, Experiente ...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...