PELINUL – AMAR DAR SANATOS

    Folosit atât în medicina tradiţională, cât şi în medicina modernă, pelinul este o plantă foarte populară în România, însă puțini știu să o folosească în mod corect pentru proprietățile sale tămăduitoare. Pelinul are proprietati antiparazitare, antihelmintice, antiseptice, antispastice, antipiretice, este stomahic, carminativ, stimulează şi usurează digestia, este tonic digestiv, tonic nervos, analgezic şi narcotic.
    Toate aceste proprietati fac din pelin un remediu eficient in afectiuni legate de caile respiratorii, stomac, ficat, vezica biliara, rinichi, intestine, vagin si piele.

    Preparatele pe bază de pelin sunt indicate în cazurile de viermi intestinali, pentru stimularea apetitului, pentru detoxifiere, pentru vindecarea ulceraţiilor şi a rănilor purulente, în reumatismul articular, febră, infecţii, candidoză. Pelinul este una din plantele cele mai eficiente în tratarea şi prevenirea unor probleme ale ficatului, precum icterul şi hepatita
    Această plantă are actiuni curative pentru diverse afecțiuni ale tractului gastro-intestinal, ale vezicii si ale rinichilor. De asemenea, este indicată folosirea ei în problemele ginecologice, în dermatite, în combaterea hemoroizilor. Pelinul este folosit și în profilaxia altor afecțiuni, precum vaginită atrofică, gastrită hipoacidă, anorexie, edem renale, constipație. Pelinul este un leac extraordinar pentru cei ce nu se pot lăsa de fumat.

Uşurează digestia
    Daca te-ai deranjat la stomac sau din contră ai o digestie dificilă, nicio plantă nu se compară cu pelinul când este vorba de stimularea digestiei. Prepari o infuzie dintr-o linguriţă de pelin uscat cu o cană de apă fiarta şi o bei cu 5-10 minute înainte de masă. Pentru anaciditate (lipsă de aciditate gastrică) poţi lua pulbere de pelin cu 15 minute înainte de masă, care se tine 3-5 minute sub limba si apoi se inghite cu apa.

Intareste organismul
    Pentru anorexie, stări de surmenaj intelectual, oboseală psihică şi fizică poţi folosi cure de scurtă durată. Câte un sfert de doză de pulbere de pelin (un vârf de cuţit) se ia sublingual, cu 15 minute înainte de masă. De asemenea, preparatele din pelin pot fi utilizate cu succes în cazurile de astenie la persoanele anemice, în cazuri de convalescenţă, debilitate, anemie, dureri de cap, hipertensiune, boli pulmonare provocate de frig, reumatism si gută.

Elimina problemele gastrice
    Printre beneficiile ceaiului de pelin se numără proprietăţile sale carminative, de aceea acest ceai poate fi folosit pentru tratamentul unor probleme gastrice, cum ar fi balonarea, flatulenţa, indigestia, lipsa poftei de mâncare, forme uşoare de gastrită şi dureri gastrice. Pentru gastrite hipoacide, atonii gastrice şi boli ale aparatului digestiv cu hipotonie gastrică poţi folosi tratamente naturiste cu pelin macerat la rece administrat de 3 ori pe zi, cu 10 minute înaintea meselor.

Tratează intoxicaţiile alimentare
    Cand ai mâncat ceva şi îţi este foarte rău, apeleaza la un ceai cu pelin. Pelinul este o plantă depurativă, care stimulează ficatul şi eliminarea toxinelor din organism. Prepară o infuzie din 2 linguriţe pelin şi 1 cană de apă şi bea câte o cană pe zi timp de o săptămână.

Bun in afectiunile ficatului
    Afecţiunile ficatului, pancreasului, bilei se tratează cu infuzie de ceai de pelin, consumată vreme de 21 de zile, câte 50 ml de trei ori pe zi. De asemenea, cu ceai de pelin se tratează hepatita de natură infecţioasă, cangrene diabetice şi plăgi atone.

Elimina afectiunile cailor respiratorii
    Ceaiul de pelin este eficient în stimularea sistemului imunitar. Tuberculoza, o boală încă prezentă în România zilelor noastre, se tratează cu ajutorul infuziei de rădăcină de pelin. Ceaiul de pelin poate reduce inflamaţiile căilor respiratorii, alungă tusea supărătoare, scade febra şi îmbunătăţeşte starea pacienţilor cu răceală şi gripă. De asemenea, se pot pune câte 3-5 picături de ceai de pelin în fiecare nară, atunci când sunteți foarte răciți.
    Pelinul mai are şi proprietăţi antitumorale, fiind folosit adesea în tratarea cancerului de esofag.

Bun împotriva viermilor intestinali
    Deoarece pelinul are puternice proprietăţi vermifuge şi cicatrizante, se foloseşte în combaterea viermilor intestinali (limbrici, oxiuri) si în dizenterie. O cana cu ceai de pelin sau 3 linguri cu tinctura de pelin administrate zilnic timp de 2 saptamani sunt suficiente pentru a scapa definitiv de paraziti sau viermi intestinali. Efecte maxime ale acestor tratamente naturiste cu pelin se obţin în majoritatea afecţiunilor parazitare dacă se asociază pelinul cu lemnul Domnului şi piretru.

Alungă durerile de cap si insomnia
    La nivel extern, pelinul tratează o serie de afecţiuni printre care insomniile şi migrenele, cu ajutorul decoctului de pelin în care înmuiem un prosop şi înfăşurăm capul. Daca vrei sa actionezi si intern, atunci prepara o ceaşcă cu ceai de pelin pe care s-o bei cu înghiţituri mici pe tot parcursul zilei. Iţi va lua durerea cu mâna.

Calmează afectiunile pielii
    Pelinul este un dezinfectant minunat, curăță și usucă rănile. Ranile, tăieturile, traumele pielii, arsurile de orice tip, oparelile, intepaturi de insecte, plăgile, toate pot fi tratate cu ajutorul infuziei de pelin şi a pansamentelor cu pelin proaspăt, pisat. Prepară un ceai concentrat din 6 linguri pelin şi o cană de apă clocotită. Las-o să se răcească, apoi tamponează zona arsă sau infectată cu ceai de pelin şi las-o să se usuce. În câteva zile vei vedea şi rezultatele.

Vindecă problemele vaginale
    Pelinul poate fi folosit de femei pentru reglarea ciclului menstrual sau pentru dismenoree, ca urmare a stărilor de tensiune psihică intensă. Se administrează pulbere de pelin în asociere cu pulbere de ghimbir. O cură de numai o săptămână tonifică foarte mult zona uterului şi a organelor genitale feminine şi favorizează redeclanşarea menstruaţiei. Pentru candidoză sau vaginite atrofice poţi apela la spălături cu ceai de pelin superconcentrat (3 linguri de pulbere la o cană de apă). Infuzia de pelin are efect antimicotic şi antiinflamator.

Remedii din pelin
Tinctura de pelin
    Este ideală împotriva paraziților intestinali de toate felurile, pentru tratarea gastritei hipoacide si în curele de slăbire. Se iau pe stomacul gol, câte 10 picături dizolvate în apă, cu 30 minute inainte de mese. Se pun la macerat 20 g planta uscata in 100 ml alcool de 40 grade. Dupa 3-4 saptamani se strecoara si se pastreaza in sticle inchise la culoare.

Suc de pelin
    Este unul dintre cele mai eficiente tratamente naturiste cu pelin şi se obține foarte simplu, din frunze și flori, care se dau prin mașina de tocat carne. Astfel se obține un suc deosebit de amar, dar sănătos. De asemenea, se pot da printr-un blender frunzele proaspete, împreună cu un litru de apă plată. Se strecoară și apoi se bea. Ca să fie mai plăcut, se poate îndulci cu miere
    Sucul de pelin se bea pentru tratarea unor afecțiuni ale ficatului, a crampelor, a astmului bronșic și a durerilor de cap, dar și pentru tratarea pietrelor la rinichi, a insomniei și pentru tamponarea unor răni. Afecțiunile ginecologice, dar și cele cronice sau toxice ale ficatului se tratează și ele cu suc de pelin.

Ceai de pelin
    Se poate folosi si extern, sub formă de comprese (in luxatii si umflaturi) sau spălături, pentru tratarea ranilor greu vindecabile, infectii vaginale, ulceratii ale pielii si intepaturi de insecte.
    Pentru a prepara ceai de pelin adăugaţi o linguriţa de frunze uscate şi tulpini la o cană de apă clocotită şi lăsaţi să infuzeze timp de 10-15 minute. Pentru a diminua gustul amar al infuziei, adăugaţi miere, zahăr sau suc de lămâie. Pentru a beneficia pe deplin de proprietăţile ceaiului de pelin este recomandat să beţi o cană de infuzie proaspăt preparată de trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu 15-20 de minute înainte de masă.

Sirop de pelin
    Acest sirop este unul dintre cele mai eficiente tratamente naturiste cu pelin şi are proprietatea de a stimula pofta de mâncare la copii. Este digestiv si vermifug. Se folosește pentru tratarea problemelor aparatului digestiv și pentru eliminarea toxinelor. Se obține din 15 linguri de frunze proaspete tocate peste care se adaugă miere, suficient cât să umple un borcan. Se lasa un timp la macerat.

Ulei cu pelin
    Se folosește în tratarea diverselor probleme dermatologice. Intr-un litru de ulei se pun 2-3 maini de pelin proaspat maruntit, care se lasa 2-3 saptamani la macerat. Apoi se strecoara si se poate utiliza.

Vin cu pelin
    Se bea cate un paharel, inainte de mese, ca aperitiv si tonic sau dupa mese ca digestiv. Se macereaza cate 30 g varfuri inflorite la un litru de vin alb.

ATENTIE!
    Pelinul devine o plantă periculoasă, dacă este consumată o perioadă îndelungată sau în cantităţi mari, aşadar trebuie să fie folosită cu masura. Preparatele din pelin folosite în mod abuziv pot duce la intoxicarea organismului şi pot apărea astfel efecte secundare: tremurături, convulsii, halucinaţii, ameţeli, insomnie, vărsături, spasme musculare. De aceea, nu utilizaţi remedii interne cu pelin mai mult de 14 zile, iar o cura se poate relua numai dupa minimum două luni.
    Pelinul este contraindicat celor ce sufera de infectii intestinale sau afectiuni ale sistemului nervos si este interzis femeilor insarcinate si a celor care alapteaza deoarece dauneaza sugarilor.


Niciun comentariu :

Impresii, Intrebari, Experiente ...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...