VENINUL DE ALBINE

    In general, oamenii de stiinta sustin ca veninul de albine are o actiune tonifianta si stimulatoare, intarind sistemul imunitar si contribuind la detoxifierea organismului. S-a demonstrat că veninul fluidifică sângele, fiind un bun stimulent circulator la nivel local, cu proprietăti anticoagulante. (Amintim ca, in aceasta directie, substantele active ale lipitorii sunt net superioare.)
    De asemenea, veninul de albine mai are efect antiinflamator şi sedativ. După ce ajunge în organism, stimulează hipofiza să secrete ACTH, care la rândul lui stimulează cortexul glandelor suprarenale să secrete cortizol. Acest hormon regleaza tensiunea arteriala si controleaza nivelul de zahar din sange. De asemenea, cortizolul ajuta organismul sa lupte impotriva bolilor si este esential in procesul de vindecare.

    Veninul de albine este un lichid incolor, dens, usor solubil in apa, care se solidifica in contact cu aerul, in 20 de minute. Datorita instinctului de aparare, atunci cand inteapa, o albina poate elimina pana la 0,3 mg de venin lichid, corespunzand la circa 0,1 mg substanta uscata.
    Veninul de albine are o compozitie complexa, principalul sau component fiind format din substante proteice, in procent de pana la 75%. In rest, mai contine apa, lipide, hidrocarbonati, saruri minerale, enzime, hormoni, uleiuri eterice, acizi organici (formic, clorhidric, ortofosforic) si baze. Dintre substantele minerale, veninul contine calciu, magneziu, mangan, fosfor, sulf si cupru.

Din cele 8 fractii albuminoide existente in veninul de albine, numai doua prezinta importanta: melitina si adolapina.
    Melitina este elementul cel mai activ, fiind o substantă alcalină (pH =11) ce are in componenta sa 13 aminoacizi: glicocol, alanina, valina, leucina, izoleucina, serina, treonina, lizina, arginina, triptofan, prolina, acid aspartic si acid glutamic. Melitina are proprietăţi antibacteriene, stimulează producerea de anticorpi şi imunitatea organismului, imbunătăţeşte microcirculaţia si este unul dintre cei mai puternici agenti antiinflamatori cunoscuti (de 100 de ori mai puternic decat hidrocortizonul).
    Adolapina are calitati analgezice, avand capacitatea de a reduce sau chiar de a elimina durerea. Are in componenta sa 18 aminoacizi, respectiv cei mentionati la melitina si in plus: tirozina, cistina, metionina, fenilalanina si histamina.


Indicatii
    Veninul de albină se foloseste în medicină ca tratament complementar sau alternativ în durerile reumatice, in boli reumatismale si a altor afectiuni osteoarticulare, atat in formele acute (artrite, osteoartrite), cat şi in formele degenerative (artroze).
    Veninul de albină mai tratează si afectiunile coloanei vertebrale (sciatica, spondiloza, discopatie, sindromul spastis paravertebral, dorsalgii, lombalgii, sindromul isciaticus). Datorită efectului antiinfectios al melitinei ce intră în compozitia sa, veninul actionează asupra sistemului imunitar corectând atacuri ale anticorpilor asupra articulatiei si a mielinei (teaca celulelor nervoase).

    Numeroase studii au demonstrat faptul că veninul de albine poate aduce ameliorări în scleroza multiplă, o boală care provoacă degradarea constantă a nervilor si pentru care la ora actuală nu există tratament, dar si în cazul multor altor probleme neurologice (depresii, insomnii, cefalee, nevroze, nevrite, nevralgii, miozite).

    Veninul de albine s-a mai folosit in arteriopatii si arterite, reusind să restabilească circulatia sângelui în cazuri în care trebuiau amputate picioarele (vezi si terapia cu lipitori) sau in maladii chirurgicale ale vaselor periferice (flebite nesupurate, endarterite). Pentru că are efect anticoagulant, hipotensiv şi dilatator al vaselor de sânge, poate trata hipertensiunea, varicele şi tromboza, ameliorând circulaţia periferică. În plus, veninul de albine este şi un bun stimulator cardiac şi apără inima împotriva aritmiilor.


    Veninul de albină ar putea ajuta la prevenirea răspândirii virusului HIV. Cercetătorii de la Şcoala de Medicină a Universităţii Washington au descoperit că toxina din veninul de albine, cunoscută sub numele de melitină, produce găuri în învelişul protector format din proteine ce înconjoară virusurile şi bacteriile, distrugându-le fără a răni celulele umane.
    Dat fiind efectul foarte puternic antiviral al veninului de albine, efectul împotriva virusului papilloma este absolut miraculos. Verucile plantare sau herpesul pot fi eliminate in câteva sedinte. Se face micropunctura, direct în veziculă, timp de 2-3 zile. Rănile care se vindecă mai greu, eczemele, micozele, negii, dermatita seboreică, psoriazisul, toate sunt boli pentru care veninul de albine face minuni.
     In toate cazurile in care nu aveti posibilitatea de a folosi albine, precum si in cazurile enumerate anterior (uz extern), se poate folosi crema cu venin de albine.

ATENTIE!
    In cazul persoanelor sensibile, chiar şi o singură inţepătură poate determina şocul anafilactic. De aceea, inainte de utilizarea terapeutică a veninului de albine este obligatorie efectuarea unui test de alergie.

CONTRAINDICATII: hipersensibilitate alergica individuala la veninul de albine, tuberculoza, maladii infectioase acute, hepatita, nefrita (inflamarea rinichilor), boli venerice, anumite boli psihice, infectii purulente acute, insuficiente cardiovasculare, stari de epuizare a organismului, diabet zaharat si stare de graviditate.



Un comentariu :

  1. Veninul de albine si mierea de manuka se mixeaza perfect intr-o crema anti rid organica 100% Queen of the Hive http://www.supermamici.ro/crema-antirid-wedderspoon-queen-of-the-hive-cu-venin-de-albine-si-miere-de-manuka/

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...