HEMOROIZI: CAUZE si TRATAMENT

    Hemoroizii sunt vene dilatate (varicoase), care apar in interiorul canalului anal, datorita constipatiei, a mostenirii familiale sau a statului prelungit pe sezut (munca de birou). Atat barbatii, cat si femeile sunt afectati de aceasta problema, cu o frecvență mai mare între 45 și 65 de ani, dar multe persoane nu solicită sfatul medicului. Este bine de retinut ca, odata aparute, aceste varicozitati continua sa isi mareasca dimensiunile si pot fi impinse in afara orificiului anal fiindca, prin localizarea lor, sunt zilnic traumatizate de defecatie. Din acest motiv pot apare senzatii de jena, durere sau mancarime. Cazurile mai grave apar atunci cand aceste vene se sparg si creeaza sangerari, edeme, tromboze, infectii, etc.

    Hemoroizii se împart în două categorii: interni şi externi.
Hemoroizii interni se află suficient de profund în rect pentru a nu putea fi văzuţi sau simţiţi. Ei nu sunt, în general, dureroşi, deoarece în rect există doar puţini nervi ai sensibilităţii dureroase. De obicei, sângerarea poate fi singurul semn al prezenţei lor. Alte simptome pot include secreții mucoase, o masă perianală dacă hemoroizii ies în afara anusului, mâncărime și incontinență fecală. Hemoroizii interni sunt dureroși doar dacă sunt trombozați sau necrozați.
Hemoroizii externi se află în jurul anusului şi sunt, de obicei, dureroşi. Dacă nu sunt prezente cheaguri de sange, hemoroizii externi pot cauza puține probleme. Dacă hemoroizii sunt mari, aceștia duc la iritații ale pielii din jur și prin urmare la mâncărimi în jurul anusului. După vindecare poate rămâne o mica umflatura.

SIMPTOME
    Acestea apar în mod diferențiat în funcție de tipul hemoroizilor și de severitatea bolii. Pentru hemoroizii interni, simptomul principal este sângerarea care se remarcă în scaun sau pe hârtia igienică. Durerea nu este caracteristică în acest stadiu, ea putând apărea ca urmare a prolapsului hemoroizilor în exteriorul anusului, însoţit de disconfort, iritaţie sau mâncărime.
    Durerea este specifică hemoroizilor externi, mai ales în cazul formării unui cheag de sânge (tromb) la nivelul acestora, complicaţie a bolii denumită tromboflebită hemoroidală. Această complicaţie are un debut brusc însoţit de durere violentă şi poate evolua spre resorbţia trombului sub tratament adecvat sau spre alte complicaţii ca: suprainfecţie, gangrenă, necroză, tromboflebită la distanţă.

    Simptomele caracteristice hemoroizilor sunt:
- sânge proaspăt, roșu intens, în cantitate mică, în scaun sau pe hârtia igienică
- mâncărime sau iritație în regiunea anală
- durere sau disconfort în regiunea anală
- tumefiere în zona anusului
- eliminarea unor mucozități prin scaun
- pete pe lenjerie

CAUZE FIZICE
    Alimentaţia are un rol important în determinarea şi prevenirea hemoroizilor. Persoanele care au în mod constant un regim cu multe fibre fac mai rar hemoroizi, în timp ce acelea care preferă o alimentaţie cu multe alimente rafinate fac mai des aceasta boală. O alimentaţie cu conţinut scăzut de fibre sau cu aport inadecvat de lichide provoacă constipaţie. Astfel, venele din rect şi anus sunt supuse unei presiuni considerabile la eliminarea unui scaun, iar contracţiile sau forţarea pot determina iritarea peretelui rectal, determinând mănunchiuri de vene tumefiate numite hemoroizi.
    Cauza exactă a hemoroizilor este necunoscută. Există un număr de factori despre care se consideră că ar avea un rol in aparitia acestei afectiuni:
- defecație neregulată: constipație sau diaree
- lipsa mișcării, obezitatea
- factorii nutriționali: dietele cu conținut scăzut de fibre
- bolile ficatului, tusea cronică, vărsăturile și disfuncții ale planșeului pelvin
- presiunea intra-abdominală crescută: efort prelungit, reţinerea respiraţiei în timpul unui efort fizic intens, ascită sau sarcina
- absența valvelor în venele hemoroidale
- statul în picioare sau în şezut pentru perioade lungi de timp
- îmbătrânirea

    În timpul sarcinii, presiunea aplicată de făt pe abdomen și modificările hormonale produc mărirea vaselor hemoroidale. Nașterea duce de asemenea la presiune intra-abdominală mărită. Femeile însărcinate au nevoie rareori de tratament chirurgical, deoarece simptomele dispar de obicei după naștere.

CAUZE MENTAL-EMOTIONALE
    Când apare o durere, aceasta este in legătură cu un stres, când există sângerări, acest lucru semnifică o pierdere a bucuriei. De multe ori, hemoroizii pot apărea atunci când am o dificultate în relatie cu mama: poate fi vorba despre un doliu neterminat sau dorinta de a nu o vedea plecând. Pot avea o mare nevoie de ea, de sfaturile ei şi situatia actuală mă face să mă simt abandonat de ea. Hemoroizii indică o tensiune şi o dorintă interioară de a forţa eliminarea, ca şi cum aş vrea să fac să iasă ceva foarte tare şi, in acelaşi timp retin in mine acel lucru. Conflictul între a împinge şi a retine creează un dezechilibru. De exemplu, un astfel de conflict poate apărea la un copil, care se simte abuzat emotional de către părintii lui (pe care vrea să îi respingă) şi care, in ciuda acestui fapt, îi iubeşte şi vrea să rămână cu ei, îi retine.

    Există şi alte cauze legate de hemoroizi: un sentiment intens de culpabilitate sau o tensiune mai veche neexprimată sau prost exprimată, pe care prefer să o păstrez pentru mine şi pe care o trăiesc faţă de o persoană sau o situaţie care mă deranjează foarte tare. Corpul imi transmite un semnal de alarmă. Există ceva in viaţa mea, care are nevoie de clarificare, deoarece mă deranjează acel lucru. Este ceva ce vrea să erupă, asemenea unui vulcan. Trăiesc mult stres, o incărcare cu presiune, de care mă simt vinovat.
    Am impresia că sunt controlat şi că trebuie să mă supun ? Trebuie să mă forţez intr-o situaţie care nu imi place şi de care nu pot scăpa. Există o constrângere şi resentimente de care aş vrea să mă eliberez. Nu trăiesc decât pe jumătate şi aş vrea să fug, să evadez. Presiunea socială este uriasă si port singur această povară, deoarece din cauza orgoliului, nu cer ajutor nimănui. Sau, este posibil să am un sentiment de supunere faţă de o persoană sau o situaţie, în care mă simt diminuat, ca şi cum aş fi un "gunoi". 

Atitudine sanatoasa
    Când găsesc cauza metafizică a afecţiunii mele, conştientizez şi accept această situaţie temporară, care rnă va ajuta să găsesc ajutor pentru a mă elibera. Gândurile şi acţiunile mele sunt susţinute de iubire. Totul se armonizează in mine şi hemoroizii dispar. Accept să mă relaxez şi îmi asum riscul de a examina ceea ce mă deranjează. Îmi reiau viaţa in propriile mâini şi las să plece emoţiile negative care imi fac rău. Stabilesc noi locuri in care să mă simt bine şi liber. Sentimentul de neputinţă dispare şi reiau stăpânirea destinului meu.

TRATAMENTE NATURISTE
Aloe ferox
    Tratamentul hemoroizilor trebuie să înceapă cu tratarea constipației, aceasta fiind principala lor cauză. Cea mai ușoară și rapidă metodă naturistă de tratare a constipației este cea cu aloe ferox: se iau câte 2 capsule de 2 ori pe zi. În acest fel, veți beneficia pe lângă de efectul laxativ și de multiplele beneficii al acestui produs (detoxifiant, antitumoral, reglator hormonal, mineralizant).
    S-a dovedit că o creștere a consumului de fibre (fructe si legume, cereale integrale, seminte si nuci) a îmbunătățit rezultatele.

Terapie cu lipitori
    Pentru orice problema legata de sange, terapia cu lipitori este cea mai buna solutie. Avantajul urias al acestei metode este ca elimina rapid sangele stagnant care creeaza tensiune si durere, iar in plus, purifica si subtiaza sangele. Se aplica odata la 2-3 zile, cate 2 lipitori: una pe osul sacru (catre capat) si una in apropierea hemoroizilor (intre anus si sex). Apoi se pun ca si pansament 2 dischete demachiante. Este bine ca procedura sa fie facuta dupa amiaza, iar dimineata urmatoare se schimba pansamentul. Se fac astfel 10-15 sedinte. Nu se pun lipitori direct pe venele umflate !!!

Dus rece sau cuburi de gheaţă
    O alta metoda de a indeparta surplusul de sange din zona genitala este prin vasoconstrictie, folosind jeturi de apa rece, cu ajutorul unui dus - cate 3-5 minute, dimineata si seara. Este indispensabil ca apa sa fie foarte rece. Aceasta metoda retonifică musculatura tunicii venoase anale atunci când ea prezintă deja întinderi excesive.
    Deasemenea, compresele cu cuburi de gheaţă sunt un alt remediu rapid pentru calmarea durerilor provocate de hemoroizi. Pune câteva cuburi de gheaţă într-o pungă mică de plastic şi apoi aplic-o direct pe hemoroizi. Las-o să acţioneze un minut, iar durerea şi mâncărimile vor dispărea rapid.


Suc de telina cu morcovi
    În general, calciul din alimentaţia noastră se depune sub formă insolubilă, îmbătrânind organismul, dând arterite, diabet, hemoroizi, varice, pietre la ficat, rinichi, etc. Prezenţa sodiului organic îl menţine solubil până se elimină. Astfel, sodiul este foarte important în menţinerea fluidităţi sângelui şi a limfei. Lipsa lui duce la tulburări bronhice şi pulmonare (agravate de fumul de tutun) şi la îmbătrânirea prematură, în special la femei.
    Sucul de ţelină - are ca valoare principală conţinutul ridicat de sodiu organic, care face să se menţină calciul în soluţie. Ţelina crudă conţine de patru ori mai mult sodiu organic decât calciu; prin aceasta ea este preţioasă pentru cei care au consumat multe zaharuri şi amidon concentrat (pâine, macaroane, orez). Sucurile legumelor verzi sunt sucuri "tari", de aceea se folosesc în proporţie de 1/4 cu sucul de morcovi (care poate fi considerat ca un suport universal). După ingerarea sucurilor, preferabil dimineaţa, două ore nu se mai consumă nimic altceva spre a le mări efectul curativ.
Ceaiuri din combinaţii de plante
    Ceaiurile preparate din coada-şoricelului, muşeţel, troscot, tătăneasa, papadie sau nalbă-mare vor fi de mare ajutor în cazul în care vreţi să vă trataţi de hemoroizi.
    Amestecă aceste plante în proporţii egale şi lasă-le la infuzat timp de 10 minute într-o cană cu apă clocotită. Înainte cu 20 de minute de mesele principale bea o cană de ceai. Fii consecvent timp de o lună. În acelaşi timp, încearcă să faci mişcare fizică, iar după fiecare oră de stat pe scaun stai în picioare timp de 5 minute.

Cataplasme
- cu argila: dacă suferi de hemoroizi externi poţi să apelezi la cataplasmele cu argila. Amestecă 5 linguri de argila cu apă călduţă până când obţii o pastă. Aplică acea pastă pe zona inflamată şi las-o să acţioneze timp de 2 ore. Pentru rezultate bune încearcă să aplici aceasta pastă în fiecare zi timp de o lună. Argila poate fi consumata si intern.
- cu usturoi: se face o soluție din o parte suc usturoi și cinci părți apă și se aplica extern
- cu ceapa: se ia o ceapa medie, se rade, se amestecă cu miere de albine. Se obține o pastă cu care se unge zona afectată
- cu otet de mere: la fiecare doua ore, se aplica pe umflaturi un tampon de vata inmuiat in otet de mere, iar dimineata se bea apa cu otet si miere de albine
- cu frunze de soc: frunzele intregi sau maruntite sunt fierte in apa si se aplica sub formă de cataplasme
- cu varza: varza este un alt remediu natural ce poate fi folosit cu succes în tratarea hemoroizilor. Zdrobeşte o frunză de varză şi aplic-o pe zona afectată. Las-o să acţioneze câteva minute şi repetă procedeul în fiecare zi, timp de 2 luni.

Băile de sezut
    Băile de șezut sunt obligatorii în cazul hemoroizilor externi, dar și în cazul celor interni, fiind foarte eficiente în calmarea durerilor.
    Pelinul este pe primul loc în tratarea hemoroizilor datorită afectelor sale de calmare şi a proprietăţilor astringente. Pe lângă băile cu pelin îţi recomandăm să foloseşti şi ceai din coajă de stejar pentru că aceasta are efect cicatrizant.
    Băile de șezut se mai pot face si cu ceai din mărul lupului, afin, alun (coaja albă), angelică, brusture, busuioc, castan, coada-șoricelului, crețișoară, frasin, gorun, gutui (semințe), mușețel, nalbă, păpădie, pedicuță, urzica și tătăneasă.
    Amestecă câte două linguriţe din cel putin 5 plante diferite în 2-3 litri de apă fierbinte. Baia de şezut trebuie să dureze aproximativ 20 de minute şi trebuie repetată o dată la trei zile, timp de o lună.

Legume, seminţe de in şi cereale
    Una dintre cauzele apariţiei hemoroizilor este alimentaţia dezechilibrată şi nesănătoasă. Pentru prevenirea şi ameliorarea simptomele hemoroizilor, trebuie să ai o alimentaţie cât mai echilibrată. Introduceti în dieta zilnică cât mai multe legume şi fructe proaspete, cereale integrale, pentru un aport de fibre optim, care să ajute digestia.
    Piureul de castane cu miere este, de asemenea, foarte bun în tratarea hemoroizilor. Consumă-l la micul dejun şi cina, iar rezultatele nu vor întârzia să apară cu siguranţă.
    Totodată, seminţele de in au efect laxativ blând, calmant şi antiinflamator. Ia de două ori pe zi seminţe de in măcinate şi consuma cât mai multă apă, iar hemoroizii vor dispărea rapid.

Aloe Vera
    Acest remediu tratează atât umflăturile cât și hemoroizii sângerânzi. Se taie frunze de Aloe Vera pe jumătate, se încălzesc puțin și se aplică pe zona afectată. De asemenea, frunzele se pot congela și se aplică pe zona afectată.

Creme si Supozitoare cu propolis
     Fiindca pielea din jurul anusului tinde sa se usuce, aceasta se poate crapa, iar venele se pot sparge. De aceea este necesar sa folositi o crema de protectie a pielii, cum este crema de galbenele, pentru a preveni aceste situatii. In farmacii gasiti si alte creme speciale. O singura aplicare pe zi este suficienta.
    Pentru hemoroizii care au ca simptom sângerările, se pot folosi supozitoare cu propolis, ce au un efect cicatrizant si antiinfectios.

Postura lumanarii
    Ori de cate ori aveti putin timp, puteti sa va asezati in postura lumanarii (eventual cu bazinul sprijinit de un perete). Aceasta pozitie a corpului relaxeaza vasele de sange  din picioare si bazin, eliminand congestia vasculara (aflux excesiv de sange). Astfel, este foarte utila in caz de varice si hemoroizi... simplu si eficient ! 
    Este contraindicata persoanelor cu afecţiuni cardiace grave, hipertensiune arterială pronunţată şi în afecţiunile acute ale zonei gâtului şi capului, cum ar fi: otita, abces dentar, angina, afecţiuni grave ale tiroidei, sinuzita, scleroza vaselor cerebrale etc.

TRATAMENT CHIRURGICAL
    Doar un procentaj mic de persoane au nevoie de chirurgie. Dacă simptomele persistă, se poate apela la unul din proceedele următoare:

- injecţia (sclerozarea)
    Hemoroidul intern este injectat cu fenol uleios, chinină şi uree sau cu bicarbonat de sodiu, ceea ce provoacă cicatrizarea şi închiderea hemoroizilor. Cu un procent de succes de 90%, această metodă este printre cele mai recomandate. Rezultatele nu sunt însă definitive, fiind necesară repetarea injecţiilor la fiecare doi sau trei ani.

- ligatura elastica
    Este o manevră absolut nedureroasă şi o şedinţă durează de obicei sub 5 minute. Procedura se realizează cu ajutorul unui instrument tubular conectat la o pompă de aspiraţie. Pe instrumentul respectiv se încarcă două inele de cauciuc. Se introduce anuscopul, se vizualizează hemoroidul intern, se aspiră hemoroidul cu ajutorul instrumentului, care descarcă la rădăcina sa cele două inele de cauciuc. În felul acesta vascularizaţia hemoroidului este întreruptă şi acesta va necroza şi se va detaşa în decurs de cca 5-7 zile, în urma lui ramânând o cicatrice careia îi trebuie aproximativ 2-3 săptămâni să se vindece complet. Procedura se realizează în mai multe şedinte în funcţie de numărul şi dimensiunea hemoroizilor.

- cauterizarea
    Se utilizeaza un electrod electric, o rază laser sau o lumină infraroşie. Cauterizarea este folosita pentru indepartarea prin ardere a tesutului hemoroidal. Tehnica are putine efecte secundare, dar posibilitatile de recidiva sunt marite.
    Mai nou se foloseste radiochirurgia. Ea reprezinta o metoda chirurgicala, ce foloseste undele radio de frecventa inalta (3,8-4Mhz) pentru incizia, excizia si coagularea tesuturilor. Regenerarea dupa interventiile cu radiofrecventa este mai rapida.

- intervenţia chirurgicală
    Este folosită pentru hemoroizii mari sau hemoroizii externi foarte jenanţi care sunt prea dureroşi pentru a putea fi suportaţi. Hemoroizii sunt îndepărtaţi în întregime sub anestezie generală, după care este impusă aproximativ o săptămână de odihnă la pat, cu analgezice. Procentul de reuşită al îndepărtării hemoroizilor se apropie de 95%, dar dacă nu se fac modificări ale regimului alimentar şi stilului de viaţă, vor recidiva.

INDICATII / PREVENIRE
    Pentru a evita apariția hemoroizilor, este foarte indicată o dietă cât mai sănătoasă și plină de fibre, pentru a asigura un tranzit intestinal bun (evitarea constipației sau a diareei). Este indicat sa se consume:
- fructe și legume proaspete
- sâmburii de măsline înghițiți pe stomacul gol
- cereale integrale (germenii de cereale, pâinea integrală, musli..)
- curmale și smochine
- polen crud care susține ficatul
- lichide: minim 2l pe zi
- evitati excesul de sare din alimentaţie ce provoacă retenţia de lichide, care înseamnă dilatarea tuturor venelor, inclusiv a hemoroizilor
    Se mai recomandă de asemenea: petrecerea unei perioade mai scurte la toaleta (evitarea cititului pe toaletă), evitarea încordării în timpul defecării, spalarea zonei cu apă caldută fără săpun, evitati statul în şezut mai multe ore la rând (dupa fiecare oră, se recomandă mişcare cel puţin 5 minute), mișcarea fizică, pierderea în greutate în cazul persoanelor supraponderale și evitarea eforturilor fizice intense.
    Trebuie evitate laxativele care provoacă diaree, ce pot irita mai mult venele umflate, precum si tentaţia de a scărpina locul respectiv, întrucât simptomele se vor agrava.

    Alimente care trebuiesc evitate în cazul persoanelor ce suferă de hemoroizi:
- toate alimentele foarte picante sunt strict interzise, deoarece irită intestinele și favorizează apariția hemoroizilor
- carnea și preparatele din carne, deoarece provoaca constipatie, aduc toxine în organism și determină apariția hemoroizilor
- tutunul, cafeaua și alcoolul, fiindca favorizează dezvoltarea și agravarea hemoroizilor
- alimentele care conțin aditivi, băuturile carbogazoase, margarina
     Toate acestea creeaza acidifierea si ingrosarea sangelui, care poate provoca varice sau hemoroizi !!!


Niciun comentariu :

Impresii, Intrebari, Experiente ...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...