GINSENG LaVivant     COLOIDALE AquaNano    

CARNEA DE PESTE ESTE SANATOASA sau TOXICA?

    Cu totii am citit sau am auzit ca doctorii recomanda consumul saptamanal de peste pentru a preveni bolile de inima; ca peştele este considerat o sursă excelentă de proteine, minerale si Omega 3; ca pestele si fructele de mare trebuie sa fie incluse in regimul nostru alimentar pentru a ne bucura de o buna stare de sanatate, etc, etc, etc...
    Exista insa si riscuri legate de consumul pestelui, in special atunci cand acesta provine din ape (lacuri, rauri, canale) care sunt contaminate cu scurgeri reziduale nefiltrate, deversari industriale si alte tipuri de poluanti sau toxine. Totusi, cea mai mare parte din pestele vandut pe piata provine din crescatorii, insa analiştii spun că dacă piscicultura este luată “la bani mărunţi”, concluzia e una singură: aproape nimic nu este ecologic în această industrie. Din aceasta cauza, dar si din altele, in ultimii ani peştele a devenit ţinta îngrijorării nutriţioniştilor.

Pestele din crescatorii (ferme de peste)
    La fel ca în orice alt domeniu al productiei de carne, si în piscicultură hrana-furaj a pestilor din ferme reprezintă unul dintre cele mai ridicate costuri, fapt care are repercusiuni directe asupra profitabilitătii. Din aceasta cauza, crescatorii cauta sa reduca la maxim cheltuielile cu hrana si totodata sa creasca greutatea pestilor intr-un timp record. Acest lucru se poate reliza numai printr-o alimentatie bogata in proteine, vitamine, minerale si hormoni de crestere, dar de o calitate indoielnica. Astfel, se spune ca pestii de fermă contin de 10 ori mai multe elemente ce produc cancer. Acest lucru este legat de cocktail-ul de chimicale cu care sunt hrăniti. În mediul natural pestii (care nu sunt rapitori) mănâncă alge, insă la ferme nimic natural nu intră în dieta lor, fiind crescuti cu peleti de soia si porumb modificat genetic si/sau faina proteica de origine animala, adica obtinuta din animale moarte.

    Intr-o ferma piscicola, fecalele pestilor se depun ca sedimente pe fundul bazinelor. Acestea contin substante care favorizeaza cresterea si inmultirea algelor ce reduc cantitatea de oxigen din apa, ceea ce face dificila supravietuirea pestilor. In plus, pestii stau inghesuiti in bazine, lucru care poate duce la aparitia unor boli si paraziti. Pentru a limita aparitia bolilor, crescatorii administreaza pestilor antibiotice si alte substante chimice. Odată consumat peştele, antibioticele ajung şi în organismul uman. Dar noi ştim din medicina umană că atunci când faci un abuz de antibiotice, imunitatea scade, în sensul că unele bacterii sunt distruse, dar proliferează altele noi care au rezistenţă la aceste antibiotice.

Somonul din crescatorii
    Somonul este vedeta meniurilor pe bază de peşte. Somonul este un peşte gurmand, care consumă cantităţi mari de alte specii marine pentru a se hrăni. În captivitate, el este hrănit cu făină de peşte. Cel puţin jumătate din cantitatea de peşte prins în apele globului este destinată pregătirii făinurilor de peşte cu care apoi se hrănesc puii sau peştii de lux, ca somonul. Pentru obţinerea unui kilogram de făină de peşte sunt necesare cinci kilograme de peşte! Animalele destinate sacrificării sunt hrănite, şi ele, tot cu făină de peşte.

    Spre deosebire de cel sălbatic, somonul de crescătorie este în unele cazuri colorat forţat. Atunci când producătorul vrea să crească intensitatea culorii - roz, roşu - adaugă un colorant care se numeşte cantaxantin, sau astaxanthin, sau E161. Cele mai întâlnite efecte ale cantaxantinei sunt: anemie, diaree, greaţă, crampe abdominale, mâncărimi, coşuri, pierderea vederii. În timpul sarcinii trebuie evitat consumul de alimente ce conţin cantaxantină (peste, oua, carne de gaina).
    Pe lângă aceşti aditivi, meniţi să dea iluzia unui produs sanatos, mai sunt „îmbibaţi” si cu cantităţi impresionante de antibiotice şi medicamente de sinteză, deoarece populaţii întregi de somoni închişi în rezervaţii se îmbolnăvesc. În Quebec o maladie necunoscută a făcut ravagii printre somoni, atacându-le sistemul imunitar. Peştii bolnavi au fost sacrificaţi, crescătorii nereuşind să găsească niciun tratament care i-ar fi putut salva.

    Contaminarea pestilor cu PCB-uri este un alt motiv de ingrijorare. Bifenil Policroruratii (PCB), sunt poate cei mai raspanditi agenti poluanti din natura, existenti in foarte multe sectoare industriale, in special in tarile mai putin avansate din punct de vedere al protectiei mediului. Pestii absorb PCB-urile din apa, sedimente suspendate si hrana. Acestea se concentreaza in grasimea pestilor, in special a celor care au multa grasime, printre care pe primul loc sunt crapul si somnul.
    Aceste substante toxice au fost folosite in scopuri industriale pana in 1976 cand au fost interzise si sunt asociate cu problemele de comportament, diabet, cancer si alte probleme de sanatate. Insa PCB-urile persista in mediu pentru perioade lungi de timp si se acumuleaza in lantul alimentar. Somonul de crescatorie tinde sa aiba unul dintre cele mai inalte niveluri de PCB, deoarece sunt hraniti cu faina de peste cu continut ridicat de PCB.

    Alaturi de somn si alti pesti bentonici, crapul este principalul „aspirator” al fundului apei, insemnand ca scormoneste fundul arealului sau (canal, balta, rau), in cautarea vietatilor care se afla acolo sau care incearca sa se ascunda printre ierburi si alge. Asta il face pe crap foarte vulnerabil la a inghiti agenti poluanti ca toxine (pesticide, PCB-uri) si metale grele (mercur, plumb) care se depun pe fund si astfel, din cauza modului de hranire, devine unul dintre cei mai riscanti pesti pentru om, in ceea ce priveste consumul.

Pestele oceanic
    Argumentele pe care le aduc utritionistii împotriva consumului de peşte, în special al peştelui oceanic, este faptul că aceste vertebrate marine acumulează, din cauza poluării, cantităţi însemnate de mercur. Mai precis, metil-mercurul care provine, în principal, din arderea cărbunelui în termocentrale.
    Statisticile informează că numai Statele Unite eliberează anual în atmosferă sute de tone de mercur. Datorita ploilor, mercurul patrunde in apa raurilor si a marilor si este transformat de bacterii in metil-mercur care este apoi consumat de plantele si animalele marine. Acestea pot avea in organism o concentratie de mercur de peste 10.000 de ori mai mare decat cea din mediul inconjurator. In Europa, o treime din speciile de peşti care trăiesc în apele curgătoare se află pe listele cu vieţuitoare pe cale de dispariţie.

    Acumularea este mai frecventa la pestii rapitori, tocmai datorita efectului cumulativ si contaminarii "in piramida" (consuma alti pesti potential contaminati). Se depoziteaza cu precadere in ficat si muschi, depozitele fiind cu atat mai insemnate cu cat pestii sunt mai batrani. Potrivit unui nou studiu al Institutului de Cercetare a Biodiversităţii din Maine - SUA, 84% din peştele din întreaga lume conţine un nivel periculos de mercur.


Concentratia de mercur din peste si fructe de mare (PPM)
 in perioada 1990-2010
Specii Medie Minim Maxim Nr. probe
Peste spada 0,995 - 3,220 636
Rechin 0,979 - 4,540 356
Macrou regal 0,73 0,23 1,670 213
Macrou - Golful Mexic 0,454 0,07 1,56 66
Ton 0,391 - 1,81 420
Pastrav de mare 0,235 - 0,744 46
Macrou – Atlantic de S 0,182 0,05 0,73 43
Biban (apa dulce) 0,15 - 0,325 19
Biban oceanic 0,121 - 0,578 31
Cod 0,111 - 0,989 115
Crap 0,11 - 0,271 14
Homar 0,093 - 0,27 13
Hering 0,084 - 0,56 26
Merluciu 0,079 - 0,378 49
Pastrav 0,071 - 0,678 35
Crabi 0,065 - 0,61 93
Macrou – Atlantic de N 0,05 0,02 0,16 80
Chefal 0,05 - 0,27 20
Raci 0,033 - 0,051 46
Somn 0,025 0,314 57
Calmar 0,023 - 0,07 42
Somon 0,022 - 0,19 94
Ansoa 0,017 - 0,049 14
Sardine 0,013 - 0,083 90
Stridii 0,012 - 0,25 61
Creveti 0,009 - 0,05 40
Scoici 0,009 0,028 15

    Eliminarea mercurului se face extrem de lent, în unele cazuri procesul poate să dureze ani de zile. Tehnicile de pregatire si preparare a pestelui nu reduc semnificativ cantitatea de mercur.
    Mercurul in forma pura, dar si alti compusi ce contin mercur sunt foarte toxici, iar ingerarea sau inhalarea de mercur provoaca furnicaturi si intepaturi la nivelul membrelor, dificultati de vorbire si auz, pierderea echilibrului, oboseala, tremuraturi, insomnie, iritabilitate, atrofie musculara, afectiuni renale, afectiuni ale tractului digestiv, dermatite, pierderi de memorie, stop respirator si deces.
    Copiii nenascuti sunt cei mai predispusi la efectele negative ale mercurului deoarece substanta se transmite fatului prin placenta. In a treia si a patra luna, fatul este cel mai sensibil la mercur, insa efectele sunt evidente abia in etapele de dezvoltare cand mersul si vorbirea pot fi intarziate, iar memoria, comunicarea si atentia pot fi afectate.

Surse vegetale de Omega 3
Seminţe sau ulei de in
    Acestea sunt printre sursele cele mai bogate în Omega 3 şi pot fi adaugate în orice tip de mâncare, de la iaurt, bolul cu cereale şi lapte, şi până la tradiţionala tocăniţă de legume. O singură lingură de ulei de seminţe de in conţine 7,980 mg de acizi graşi Omega 3.

Seminţele Chia
    Sunt o alta sursă bogată în Omega 3 şi pot fi strecurate în salate, amestecuri, sosuri şi multe alte mâncăruri.

Seminţele de cânepă
    Recomandate vegetarienilor şi celor care prezintă intoleranţă la gluten, seminţele de cânepă au o mare cantitate de Omega 3. De asemenea, sunt bogate în proteine, minerale şi acizi graşi polinesaturaţi cum este acidul gamma-linoleic (GLA) sau acidul stearidonic (SDA). Pentru a nu se strica, îţi recomandăm să le păstrezi la frigider.

Conopida
    Conopida este o sursă excelentă de Omega 3. În plus, conopida conţine şi alte substanţe nutritive benefice pentru sănătate, cum este potasiul, magneziul sau niacina. O mână de conopidă are cam 37 de miligrame de Onega 3, însă pentru a asimila mai bine nutrienţii, specialiştii ne recomandă să o călim puţin înainte, timp de 6-7 minute, şi să adăugăm puţin suc de lămâie şi ulei de măsline.

Hummus
    Într-o cană de hummus se găsesc circa 300 de mg de Omega 3. Însă secretul constă în ingredientul secret din care este făcut humusul (în afară de năut)), şi anume tahini, care la rândul lui este extras din seminţele de susan. Delicios, sănătos şi excelent pentru creier.

Varză de Bruxelles
    O porţie de varză de Bruxelles conţine aproximativ 430 mg de acid alfalinoleic, adică mai mult de jumătate din cantitatea zilnică recomandată.

Semintele oleaginoase
    Semintele oleaginoase (alune, nuci, migdale, fistic, seminte de dovleac, de floarea-soarelui, etc) sunt acele seminte sau fructe care contin un procent ridicat de ulei. Oleaginoasele sunt o sursa sanatoasa de proteine, fiind un inlocuitor foarte bun al proteinei animale (lapte, carne, oua), deoarece sunt mai putin acide decat proteina animala si nu contin factori de crestere sau urme de medicamente cu care sunt crescute animalele.

Niciun comentariu :

Impresii, Intrebari, Experiente ...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...